Un nou sponsor important pentru Steaua! Anunțul a fost făcut public, vineri, chiar de George Ogăraru – coordonatorul centrului de copii și juniori de la Steaua.
Este vorba despre una dintre cele mai mari companii de transport din România – International Alexander Holding. Colaborarea se întinde pe cel puțin doi ani și va finanța, în principal, activitatea de la Academia Steaua.
O parte din suma de sponsorizare va ajunge și în bugetul primei echipe, însă nu este un procent foarte mare.
De la promovarea în Liga 2, din acest sezon, Steaua a reușit să aducă trei mari sponsori, incluzându-l și pe cel anunțat vineri. Celelalte două sunt Gets Bet și Porotherm. Campania International Alexander Holding a fost sponsor și la UTA Arad, formație din Liga 1, unde plătea 200.000 de euro pe sezon.
„Suma acestei sponsorizări este confidenţială, însă ceea ce vă pot spune este că acest parteneriat este, după cel al Academiei Hagi, al doilea cel mai mare contract de sponsorizare pentru o academie din România”, a declarat George Ogăraru, vineri, în cadrul unei conferințe de presă.
Astfel, Academia Steaua are în plan să ajungă la nivelul investițiilor și rezultatelor pe care le-a înregistrat Academia „Gheorghe Hagi” în ultimii 10 ani. „Regele” a recunoscut în mai multe rânduri că academia sa necesită un milion de euro pe an. Greu de crezut că poate ajunge Academia Steaua la un astfel de bilanț contabil, în următorii ani.
„Astăzi este o premieră în istoria Stelei, iar eu sunt mândru de ceea ce urmează să vă prezint. După cum bine ştiţi, am crescut la centrul de copii şi juniori al Stelei, de la vârstă de 9 ani, încă de dinainte de Revoluţie. Steaua a fost primul club la care am dat cu piciorul în minge şi singurul club la care am fost legitimat ca junior.
Astăzi trecem la un nivel de dezvoltare. Cu această ocazie vă prezint sponsorul principal al Academiei Steaua, pentru cel puţin 2 ani de aici încolo. International Alexander Holding este o companie cu acţionariat 100% românesc, ce-şi desfăşoară activitatea în sectorul de transport, logistică, producţie şi real state.
Pe terenul României este numărul 1 şi a fost premiat în 4 ani consecutiv. Ţin să menţionez că, pe lângă faptul că este o premieră, acest parteneriat este cu atât mai important cu cât International Alexander va asigura echipamentul de joc pentru toate grupele de copii şi juniori, suport pentru perfecţionarea antrenorilor noştri la o academie renumită din străinătate, suport pentru organizarea turneului internaţional Cupa Steaua, de anul viitor şi a evenimentului Premiile Academiei Steaua”, a declarat George Ogăraru, vineri, în cadrul aceluiași eveniment.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER